O.P.I

Pentru că îmi doream de ceva timp să încerc faimoasele oje OPI, am făcut o mică comandă pe internet și mi-am achiziționat următoarele nuanțe:

– Teenage Dream ( Colecția Katy Perry)

– Rainbow Connection ( Colecția Muppets)

– The Thrill of Brazil ( Colecția South American)

Nu știu cât costă la Sephora și în alte magazine de genu, dar online am dat 104 lei pe toate 3, cu transportul inclus.

Am fost plăcut surprinsă să constat faptul că aceste oje nu prezintă acel miros insuportabil de chimicale, se usucă foarte repede și, un aspect foarte important pentru mine, îmi simt unghiile mult mai rezistente. După cum puteți observa în cea de-a 2-a poză, unghiile mele sunt foarte scurte, în principal pentru că mi se rup foarte ușor și trebuie să le tai scurt.

Având în vedere că azi este prima zi când m-am dat cu ojă OPI, nu știu încă cât va rezista pe unghii. Mă interesează în special cât va dura oja roșie, întrucât mi-am făcut o manichiură roșie în urmă cu vreo 4 zile și a rezistat doar 2 zile, arătând absolut jalnică în cea de-a 2-a zi.

Din ce am citit pe internet, un alt punct forte al ojelor OPI este și faptul că le poți folosi până la ultima picătură, rămânând fluide o perioadă foarte lungă de timp. Acum nu știu cât de real este acest aspect, dar sper să fie adevărat având în vedere că sunt destul de costisitoare.

Tu ai încercat ojele OPI?